Acum zece zile m-am imbolnavit. De vreme ce eu racesc adeseori si relativ usor, nu m-am ingrijorat prea tare. Mi-am burdusit geanta cu bunataturi de la farmacie, m-am imbracat mai gros si-am asteptat cuminte sa treaca. Primul semnal ca totul avea sa se duca pe Marte cu satelitul, a venit miercuri. Cand cascau matele alaturi de mine de prea multa caldura, cand imi clantaneau dintii-n gura de frig. Febra, va sa zica! Joi m-a cuprins toropeala... Daca as fi fost pisica, as fi tors la gura sobei zile-ntregi, ca apoi sa trag cate-un pui de somn oriunde, oricand, in orice pozitie. Bine-ai venit moleseala! Joi seara... n-am putut dormi toata noaptea din pricina unui guturai. De dimineata, m-a trezit senzatia vie ca in gatul meu si-a gasit adapostul un cuib de piranha. Fucking shit? Raceala asta nu mai trece?

Cand sa-mi inspectez gatul, m-am speriat. Aveam dreptate. "Cuib de piranha" curat-murdar gazduiam, cunoscut sub chipul sau stiintific de "amigdalita". Nuuuuuuuu.... Nu. Nu. Nu. Nu! Imi aminteam vag ca trece greu si dureros. Si in mod sigur nu luam antibioticul care trebuie. Booon... Venise vremea sa verific diagnosticul. Asadar, febrila si cu gatu-n piuneze, mi-am urcat posteriorul intr-un taxi in cautare de vindecatori...

Prima doctorita la care am fost era medic de familie la nu stiu ce institut. Am gonit ca vantul si ca gandul ca s-o prind pana in ora unu, cand urma sa-si ia talpasita pe teren. Am ajuns la timp, ea nu era acolo. M-a apucat panica din nou. Mi s-a scurs si-o lacrima. Era vineri dupa amiaza, tarziu pentru orele lor de lucru, mi-era tare, tare rau, iar alt medic nu stiam in Bucuresti. Prin cap imi zburau injectii, lesinuri pe strada si morti iminente. Un vis. Pana sa alunec de tot in ipohondrie, a aparut doamna. Degeaba, as adauga acum, post consultatie. Mi-a identificat un suflu mitral de a carui descoperire parea foarte mandra (desi nu avea legatura cu motivul pentru care am ajuns eu la ea) si o micoza bucala de la antibioticul pe care-l luam de miercuri (ceva imposibil la momentul respectiv). Adica nimic (in orice caz, nu ce aveam eu). Printre altele sugera ca e grav, dureros ( no shit, Sherlock! ), ca n-o sa scap usor si ca ar trebui sa fac niste injectii. Daca n-are cine sa mi le faca, asta e...nu le fac. Apoi a mazgalit trei hieroglife pe o reteta, and off she went! Hm... parca nu trebuia sa mearga asa afacerea asta... Ori trebuie sa fac injectii, ori nu trebuie, which is it? De cand e pe vrute cand vorbim de medicina? Nu parea prea credibil ce spunea tipa asta acolo. Nici diagnosticul si nici tratamentul nu inspirau pic incredere.

Drept care, i-am alertat pe ai mei. Si-au facut cruce cand au auzit concluzia doamnei doctor si m-au trimis printr-o colega de-a lor la Panduri, institutul de ORL (care zbarnaie, by the way). Rezidentele de acolo au avut o reactie la fel de evlavioasa la aflarea diagnosticului ce mi-a fost pus, urmata de o rostogolire pe jos de ras. Amigdalita aveam. Evidenta, urata si pultacee. Iar situatia urma sa devina complet dezagreabila. Injectiile erau musai (din sase in sase ore timp de sapte zile), trebuia sa fiu tinuta sub observatie (internare), iar operatia de scoatere a amigdalelor nu era exclusa. Cu doi parinti medici in dotare si-un ORList brici peste gard, am scapat usor. Mi-au dat reteta, m-au trimis pachet acasa si la revedere. Daca lucrurile n-ar fi stat asa, internare ar fi scris pe fisa mea.

Intre timp, a trecut saptamana. I-am ars livezile si otravit fantanile cuibului de piranha din gat. L-am trimis la dracu', where it belongs. E grozav cand totul se termina cu bine. Insa totul s-ar fi putut continua altfel de-as fi mers pe mana medicului no1: ori cu o infectie si mai nasoala, ori cu mai multe amigdalite innodate una de alta. Cine a mai avut amigdalita stie ca una singura can be a handful, mai multe ar insemna iad.

Asa ca intamplarea asta nu poate decat sa-mi confirme ceva ce am uitat, dar stiam deja. E foaaaaarte putreda si foarte periculoasa situatia sistemului medical romanesc. Filmul "Moartea domnului Lazarescu" e departe de a fi o gluma (cine nu l-a vazut, sa-l vada). Reflecta foarte bine realitatea, calitatea si moralitatea multor medici din Romania. Asa ca nici prin gand sa nu va treaca sa mergeti fara recomandare la medic (medicul sa va fie recomandat si voi sa fiti recomandati lui). Nici prin gand sa nu va treaca sa nu verificati diagnosticul, tratamentul, etc.

Nu de alta, da’ va jucati cu sanatatea voastra cu toti Looney Tunes astia, care habar n-au medicina, dar o practica fara mustrari de constiinta.