...cred ca empatia ar fi punctul meu forte. In general, imi plac oamenii. Ii simt. Imi e usor sa ma imbrac in pielea lor, sa relationez cu ei, iar daca ajung sa-mi intre pe sub piele, nu e nimic ce nu as face pentru ei.

Problema e ca, uneori (din ce in ce mai rar), tot empatia este capcana in care pic. Uneori traiesc atat de viu alaturi de anumiti oameni, incat parca ma imbecilizez. Empatia mi se intipareste ca o pacla pe creier si pic intr-o naivitate debordanta.

Acum multi, multi ani, cand eram si mai pitica, am primit o bicicleta. Am luat-o cu mine afara, la joaca, si m-am intors fara ea. I-am imprumutat-o altui copil, prieten bun pe vremea aia. The little punk si-a insusit-o de-a pururi. Tot in perioada aia ghiftuiam toti copiii de la bloc cu dulciurile mele, ramanand mereu, ca o fraiera exemplara, fara sa le gust macar.

Nu o sa uit niciodata stagiul de oncologie. In fiecare zi, plecam de la spital rupta in doua. M-a facut zdrente. Efectiv s-a pisat pe mine si pe toate problemele mele inchipuite.

Un alt exemplu din zona dinspre maturitate ar fi “Lola”. Mi-a fost teribil de draga fata asta. Mi-a plans in brate nopti in sir. Nu o sa uit in veci cum se legana in balconul meu pe Damien Rice (pe repeat!), while I and two other “dummies”, were trying to kick some sense into her. M-au epuizat psihic tristetile ei. Cu toate astea, I walked her through each and every one of them. Cand au disparut, a disparut si ea, alaturi de germinatorul tristetilor. De ce? As fi vrut sa stiu. Eu impreuna cu ceilalti doi fraieri care au fost exclusi din ce a urmat in viata ei. A fost o mare dilema pentru noi.

Intre timp, am adunat mai multa intelepciune. “Nu papi ciorapel, nu pupi mohair”, spune un banc romanesc. Am invatat cum sa fac “empatia” sa plateasca cu varf si indesat pentru toate pagubele pe care mi le-a cauzat! Cel mai bun exemplu de “empatie gone wrong”, este ce fac eu ca sa-mi castig banii de pantofi si alte bagatele (precum reviziile la Distrigaz). Am facut din empatie un job. Se numeste strategic planning si presupune sa-ti sapi loc subtil pe sub pielea omului, sa-i sorbi cuvintele din gura, sa-i afli cele mai profunde ganduri, temeri, nevoi, sperante… Pick his head until you find the deepest shit ever about him. Iar apoi, sa te folosesti de toate astea… Sa i le picuri tot lui in ureche asociindu-le unui produs. Pe care el, prostul, o sa il cumpere. Caci pare a-i vorbi “asa de organic”...

Asta fac eu for a living. De cele mai multe ori e fain. Invat multe despre oameni si tot felul de lucruri. Dar e moral? Sau cum e moral cand tema mea e sa ma folosesc de gandurile unui alcoolic pentru a-l determina sa cumpere mai mult sau pe cea mai ordinara dintre posirci…

Empatia mea fata de alti oameni bag de seama ca s-a cam diluat, sau cel putin ce aleg sa fac din ea. Daca nu e “pe brief”, observ ca nu mai am nici chef , timp si nici rabdare sa-i inteleg pe toti. Desi sunt convinsa ca fiecare om are parti frumoase. Pentru oamenii dragi am din ce in ce mai putin timp.

Rewind!

What the fuck am I doing? Am senzatia ca am cam deraiat la nivel uman.