De ziua mea nu am inteles nimic. Cel putin o vreme. Am primit un buchet de flori cu niste foi bizare, din care am remarcat numai niste rute si mai bizare de tren. Nici atunci n-am inteles nimic. Le-am deschis, le-am inchis si iar le-am deschis. Abia dupa ce am verificat de cateva ori am priceput ce se intampla. De fapt CE MI SE INTAMPLA…

Multa vreme am fost un pic paralizata de toata afacerea asta. M-a coplesit. Ma jur. A implicat ceva ce-mi doream sa fac de mult si pe toate persoanele care conteaza. Toate au complotat pentru ca eu sa primesc ceva la care nu m-as fi asteptat niciodata.

Urma sa merg in octombrie la Paris cu prietenele mele. Cred ca am purtat cel mai tamp zambet pret de o seara intreaga. Ba nu, o luna intreaga. Si-apoi, inca 4 zile. In Paris…

Am vazut si am auzit multe despre el. Mi s-a spus ca este cel mai grozav loc in care sa traiesti. L-am vazut de 1000 de ori in filme. Am invatat despre el la istorie, citind despre artisti sau scriitori. E genul ala de oras cu poveste... Drept pentru care in capul meu parea a fi cel mai boem burg dintre toate.

Pe de alta parte, mi-era teama ca n-o sa ma cuplez ca aia din Avatar cu aura de “romantism” ce zburataceste prin jurul Parisului. Aspectul asta imi obtura un pic reprezentarea pe care mi-am facut-o despre Paris. Mereu mi-a sunat a zahariseala inutila / culmea cliseelor, aproape sora cu kitschul.

So…hmmm… What to expect, what to expect…

Mi-am dorit sa vad Parisul altfel. Nu in contextul unei escapade romantice. Ar fi fost prea mult. Mai ales ca am obiceiul asta tampit sa imi construiesc in cap imagini cum vreau eu despre locuri si oameni. Ca apoi sa descopar ca sunt fakeuri. In ipostaza asta m-ar fi dezamagit. Cred...

Oh, it was not a fake! Poate doar Turnul Eiffel. In primele zile am vazut numai bucati din el, de la distanta. Si e ciudat ca am ajuns in Paris iar in primele 3 zile nu am apucat sa vad nemernicul ala de turn. Insa aparea cate putin in tot felul de locuri. Parca luandu-ne peste picior. Ba in reflexia unui geam. Ba de dupa o cladire. Ba doar varful deasupra unei cladiri. Ba departe, in ceata. Parea extrem de cool in jocul asta de-a v-ati-ascunselea. Vazut noaptea, gatit ca pomul de Craciun cu luminite copios aruncate pe el, care ba se stingeau, ba se aprindeau, aducea prea mult cu o chinezarie din Obor, a la fantanile cu muzichii dubioase si apa colorata. (In my opinion that is). Si da, per ansablu, il urasc pe Turnul Eiffel de aproape. Pe langa ca arata discutabil noaptea, mi-am blestemat zilele incercand sa urc in el. 2 ore (daca nu mai mult) am serpuit in jurul lui, in ploaie si vant.

Altfel, Parisul este cel mai minunat loc din lume. De fapt din lumea aia pe care am vazut-o eu. M-am simtit ca "Alice in Orasul Minunilor". Si cred ca am umblat peste tot cu gura cascata.

M-am plimbat pe strazi faine, pe langa foste teatre si cabarete. Am baut vin si cafea, am mancat quiche, am fumat peste tot (desi ma lasasem…), m-am plimbat prin galerii de arta, pe langa piete mobile superbe, m-am zgait la cladirile cochete si lumea ambalata intr-o mie de esarfe, am adulmecat miros de paine proaspata dimineata, la pranz si seara.

E fantastic cum pe toate strazile Parisului plutea parfumul boulangerie-iilor la orice ora. Nu cred ca o sa mi-l scot vreodata din nari.

In primul bistro in care am intrat am dat peste un chelner din cale-afara de volubil (mai tarziu am observat ca asa sunt toti). Ne-a intrebat tot felul de lucruri, printre care si daca am venit in Paris sa ne indragostim. Mi s-a parut “such a French thing to say” :)) Dar nu. Departe de noi!

In Montmartre n-am oprit la o cafenea la 2 metri distanta de niste tipi care cantau jazz pe strada. How cool was that? Era frig. Toamna. Mai frig decat in Bucuresti. Iar apoi am contemplat cum ar fi sa ne mutam acolo, asta dupa ce am zarit anuntul agatat de o mansarda: "de vanzare"...

Am pierdut multa vreme prin cafenele si bistrouri. In miezul zilei erau toate pline. Si nu populate de scabrosi “de Dorobanti” sau numai de turisti. Ci de tot felul de oameni. Probabil in pauze de pranz. Desi era frig, se strangeau afara. Ca la promenada. Iar tot ce era afara era atat de fain de contemplat. Nu pot sa uit cum aratau cladirile. TOATE cladirile. Erau una mai frumoasa, mai dichisita si mai bine intretinuta decat alta. Daca stau sa ma gandesc, totul arata putin ca pozele din Bucurestiul interbelic.

De fapt, tot Parisul este cochet. De la caladirile vechi si noi, doamnele de varsta a 3-a care merg cu metroul, la barbatii urati si pana la cateii cu freze flamboaiante. Fiecare dintre ei parea a avea o anumita demnitate (inclusiv cateii :)). Toti erau prezentabili, ingrijiti si mi se pare o mare realizare. In Bucuresti vad de cele mai multe ori opusul. Cel putin la oamenii trecuti de 40 de ani. Arata trist, “la voia intamplarii” si se comporta de parca a fi abandonat orice speranta. Barbatii sunt sifonati, burtosi si mandri de asta. Arata mereu de parca le-ar fi cazut dulapul in cap cu cele mai nepotrivite haine. Iar femeile sunt incrancenate, obosite, nearanjate. Parca poarta intreaga greutate a lumii pe umeri. Si parca uita sa fie femei. Nu zic sa fie niste fashioniste. Sau barbatii sa traga obsesiv de fiare pana se fac cat dulapul sau sa fie pedanti ca niste motani. Chiar daca viata in Romania e cu totul alta, I think this is not an excuse. Fiecare ar trebui sa se bucure de orice lucru mic dar fain care-l inconjoara.

Prin opozitie, parizienii au acel sarm. Nu-s sarmanti doar pentru ca vorbesc cea mai frumoasa limba de pe lume. Si nici pentru ca au trasaturi perfecte, sau joburi perfecte, o economie perfecta sau pentru ca s-ar scalda in bani. Dar pentru ca sunt expresivi. Jucausi. Au luminite-n ochi. Zambesc. Flirteaza. Sunt amabili. Optimisti. Se joaca cu hainele pe care le imbraca si la 60 de ani. Au 1000 de feluri in care isi poarta manusile, paltoanele, ciorapii colorati, esarfele si pantofii. Barbatii sunt demni si atenti cu ei. Femeile sunt extrem de feminine. Par fericiti. Sau nu stiu cum sa zic, fericiti de bucatica lor. Si asta cred ca-i pastreaza sarmanti. Am vazut tot felul de oameni. Si mi-au parut toti “vii”.

Hmmmm… Mi-a cam placut Parisul. Iar cand sa plecam, aproape ca mi-a incoltit o lacrima. So I thank everybody!!! In mod public :)